Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioşteanu a dat publicităţii miercuri mai multe detalii legate de podul suspendat peste Dunăre, care va fi inaugurat joi, la ora 11,00 şi va fi dat în trafic începând cu ora 13,00, fiind un obiectiv proiectat să aibă o durată de viaţă de 120 de ani.
Secretarul de stat a prezentat şi un rezumat al volumului de lucrări realizate la podul suspendat peste Dunăre, dar şi alte informaţii legate de acest obiectiv de investiţii, cel mai mare din România de după 1989.
"Despre noul pod, care nu doar traversează fluviul, ci leagă România peste Dunăre - Mâine, 6 iulie, începând cu ora 13,00, vom da în trafic Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galaţi - Tulcea, acesta fiind cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră", a scris Irinel Ionel Scrioşteanu pe contul său de Facebook, cu precizarea că "nu se plăteşte taxă de trecere a podului în primii 5 ani".
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor precizează că, deşi podul este prevăzut cu trotuare, nu va fi deschis circulaţiei pietonale publice, trotuarele urmând să fie folosite strict pentru mentenanţă.
"Podul suspendat peste Dunăre este proiectat să aibă o durată de viaţă de 120 ani; are un centru de monitorizare şi control care va înregistra permanent starea podului, prin cei 50 de senzori instalaţi pe pod în punctele esenţiale; pentru această structură, s-a efectuat cel mai complex şi avansat proiect de testare a unui pod din România; la acest pod, va funcţiona un sistem de dezumidificare a tuturor ansamblurilor podului, inclusiv a tablierului metalic şi a cablurilor. Cablurile sunt izolate pe exterior cu o protecţie care asigură etanşeitatea, iar aerul din interior va fi permanent dezumidificat şi monitorizat, astfel încât să se asigure un mediu anticoroziv; pentru a asigura durabilitate şi protecţie anticorozivă ridicată, tablierul metalic este, de asemenea, dezumidificat în interior, anumite rigidizări longitudinale fiind utilizate drept canale pentru distribuţia aerului dezumidificat în spaţiul intern al tablierului, iar un sistem de senzori va monitoriza asigurarea păstrării stării de umezeală din casetă sub nivelurile ce provoacă oxidarea. Se va menţine o umiditate relativă sub 40%, pentru a nu exista coroziune şi pentru a permite circulaţia pe pod în siguranţă, în orice anotimp", spune Scrioşteanu.
Valoarea iniţială a proiectului este de 1.995.932.260 RON, fără TVA, finanţat din fonduri externe nerambursabile, mai precizat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor.