Potrivit sursei citate, în spitalele din București sunt internate trei victime ale incendiului din data de 30 octombrie 2015, una dintre acestea fiind în stare critică, scrie Agerpres.
Astfel, la Spitalul de Urgență din București sunt internați doi pacienți, iar la Spitalul CC Iliescu un pacient.
În spitalele din străinătate se află internați 18 răniți în incendiul de la Colectiv, iar alți doi sunt în tratament ambulatoriu.
În Austria sunt internate două persoane în stare stabilă, în Belgia opt persoane în stare stabilă, în Olanda două persoane în stare stabilă și o persoană în tratament ambulatoriu, în Germania două persoane internate, în stare stabilă, dintre care un cetățean german. Tot în Germania un pacient este în tratament ambulatoriu.
De asemenea, în Marea Britanie sunt internate trei persoane în stare stabilă, iar în Israel o persoană în stare stabilă.
Până în prezent, au fost externați 78 de pacienți care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară.
Un număr de 39 de persoane au fost transferate în unități sanitare din străinătate.
În urma incendiului din data de 30 octombrie 2015 și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 în străinătate.
Ministerul Sănătății: 21 de răniți în incendiul de la Colectiv sunt internați în spitalele din țară
Un număr de 21 de răniți în incendiul de la Colectiv mai sunt internați în spitalele din țară și din străinătate, a informat luni Ministerul Sănătății, într-un comunicat publicat pe site-ul propriu.