Budpi a declarat, vineri, pentru AGERPRES că sindicatele din cele două sectoare de activitate vor deveni parteneri ai Ministerului Muncii atunci când va fi discutat viitorul proiect al Legii salarizării în sistemul bugetar.
„Am spus dintotdeauna că au dreptate. După o perioadă de doi ani de zile, şi anume mă refer la anii 2020- 2021, când Legea salarizării a fost pusă între paranteze, plastic vorbind, şi nu s-a aplicat în continuare ceea ce trebuia să se aplice, s-au creat mult mai multe inechităţi în sistemul public de salarizare. Iată că suntem acum în această perioadă când trebuie să reparăm ceea ce nu s-a făcut doi ani de zile. Am discutat cu dumnealor şi i-am primit şi la sediul PSD din Kiseleff şi am spus foarte clar că îi voi lua parteneri în construcţia viitoarei Legi a salarizării şi, dacă în momentul în care s-a scris PNRR nu s-a luat în calcul o discuţie transparentă cu partidele din opoziţie, pentru că este un program naţional, nu al unui partid, eu nu o să repet aceeaşi greşeală şi îi voi lua parteneri în ceea ce înseamnă construcţia Legii salarizării, dar şi a Legii pensiilor”, a afirmat Budăi.
Ministrul Muncii nu a dat termen în care va fi corectată Legea salarizării în sistemul public, precizând că aplicarea unui nou act normativ trebuie corelată cu resursele bugetare ale ţării.
„Pentru a elimina inechităţile din sistem avem nevoie de doi paşi. Primul pas este actul normativ, dar ulterior urmează şi impactul bugetar. Trebuie să vedem, în actualele condiţii economice, la nivel mondial, nu numai în România, ţinând cont şi de contextul social, care este perioada în care România îşi va permite un impact bugetar pentru a rezolva în primul rând inechităţile din sistem, fie că vorbim de sistemul de salarizare, fie că vorbim de sistemul de pensii, şi ulterior să previzionăm o creştere a veniturilor în România, pentru că sunt promotorul ideii că veniturile trebuie să crească”, a arătat Budăi.