„România are şanse mari să devină un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte economia circulară. Împreună – autorităţi, retaileri, cetăţeni, reciclatori am realizat progrese semnificative, care aduc România mai aproape de o economie circulară. Implementarea Sistemului de Garanţie-Returnare a generat şi o schimbare extraordinară a comportamentului oamenilor, are au devenit mai responsabili faţă de mediu şi au o preocupare pentru reutilizarea resurselor prin reciclare.
Astăzi, aproape toţi românii cunosc acest sistem, iar peste 60% dintre ei returnează ambalaje în mod regulat. Sistemul de Garanţie-Returnare din România este cel mai mare sistem complet integrat la nivel global şi al doilea ca mărime, după cel din Germania. Putem să spunem astăzi că ţara noastră este mai curată şi datorită Sistemului Garanţie Returnare”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, la un an de la lansarea programului.
Potrivit reprezentanţilor ministerului, peste 3 miliarde de ambalaje au fost returnate, iar ţinta pentru acest an este de 3,2 miliarde de ambalaje.
De asemenea, aceştia arată că peste 200.000 de tone de ambalaje au fost predate către reciclatori.
Printre realizările SGR, mai sunt amintite faptul că 6 din 10 români şi-au format un obicei de a returna ambalaje în mod regulat, că a fost creată o infrastructură eficientă, cu 7 centre regionale RetuRO operaţionale şi o capacitate anuală de procesare de 7 miliarde de ambalaje şi că au fost create peste 800 de joburi verzi la nivel naţional.