Ministerul Educaţiei le cere părinţilor informaţii confidenţiale ca să facă o bază de date naţională. Ei trebuie să declare, pe o fişă standard, chestiuni cum ar fi venitul familiei sau problemele medicale ale copiilor.
Săptămâna aceasta au ajuns în şcoli fişele pe care trebuie să le completeze părinţii, numai că reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Bucureşti au omis să specifice pe document că unele din datele cerut nu sunt obligatorii.
"Ce s-a greşit, într-adevăr, este că pe fişa respectivă pe care o completează părintele nu a mai apărut menţiunea de neobligativitate a completării cu venitul şi cu problemele de sănătate ale copilului", a declarat Cristian Alexandrescu, inspector şcolar general ISMB.
O parte dintre părinţi au refuzat să completeze fişele, pe motiv că datele cerute în formular sunt confidenţiale. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că părinţii nu sunt obligaţi să dea aceste date, dar spun că au nevoie de informaţii pentru că, pe baza lor, pot distribui elevii în anumite programe sau burse sociale în anul şcolar viitor.
"Dacă nu vrea părintele să-ţi dea o anumită informaţie, n-o primeşti şi tragi linie în dreptul acelei coloane. Nu este absolut nimic în afara cadrului legal", a declarat Oana Badea, purtător de cuvânt Ministerul Educaţiei
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Bucureşti susţin că au informat conducerile şcolilor că furnizarea acestor informaţii de către părinţi nu este obligatorie, însă au omis să treacă acest lucru şi pe fişele standard.