Astfel, finanțarea de bază în limitele costului standard per elev/preșcolar va fi asigurată de la bugetul de stat, din sumele defalcare din TVA prin bugetele locale, pentru toți preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu particular și confesional acreditat, precum și pentru cei din învățământul profesional și liceal acreditat particular și confesional.
"Costurile standard per elev/preșcolar alocate învățământului preuniversitar particular și confesional acreditat sunt similare celor aprobate pentru învățământul preuniversitar de stat. Costul standard per elev/preșcolar se determină pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcție de mărimea și tipul unităților de învățământ, mediul urban/rural și coeficienții de temperatură din zone geografice", afirmă MENCȘ.
Potrivit sursei citate, pe baza costului standard per elev/preșcolar se alocă: finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și a contribuțiilor aferente acestora pentru unitățile de învățământ.
Nu sunt incluse în această categorie cheltuielile pentru alocații pentru transportul la și de la locul de muncă, precum și cheltuielile salariale în natură.
"De exemplu, costul standard per elev din învățământul gimnazial din mediul urban va fi în 2016 de 3.043 lei/an, iar cel din mediul rural va fi de 3.499 lei/an. Pentru învățământul liceal teoretic, costul standard din mediul rural va fi egal cu cel din mediul urban, respectiv de 3.043 lei/an. Unităților de învățământ care au clase cu elevi ce studiază în limba maternă a minorităților li se alocă suplimentar fonduri, în funcție de coeficienți care au fost stabiliți având în vedere nivelul/filiera/profilul, mediul urban/rural", afirmă reprezentanții MENCȘ.
Totodată, se alocă finanțarea cheltuielilor cu pregătirea profesională, a cheltuielilor cu evaluarea periodică a elevilor, precum și a celor pentru bunuri și servicii.
"Cheltuielile cu pregătirea profesională includ și cheltuielile legate de formarea continuă și evaluarea personalului din unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional acreditat. Concret, costul standard per elev din învățământul gimnazial din mediul urban (considerat coeficientul 1) în 2016 este stabilit la 321 lei/an. Acest tip de costuri este determinat prin aplicarea unor coeficienți de diferențiere la valoarea coeficientului 1, de bază (costul standard per elev din învățământul gimnazial din mediul urban în 2016, care este stabilit la 321 lei/ an)", mai arată același comunicat.
Potrivit MENCȘ, coeficienții de diferențiere sunt stabiliți în funcție de tipul unității de învățământ (grădiniță, școala gimnazială, liceu teoretic, școală profesională, colegiu), numărul de elevi înscriși, zone de temperatură (sunt șase zone de temperatură identificate), precum și mediul urban/rural.
De exemplu, pentru un liceu din zona 1 (județele Călărași, Constanța, Dolj, Giurgiu, Olt, Tulcea, Teleorman) cu până la 300 de elevi înscriși, coeficientul aplicat va fi 1,1386, în timp ce pentru aceeași categorie de unitate de învățământ situată în zona 6 (județele Bistrița-Năsăud, Covasna, Hunedoara, Harghita, Maramureș, Suceava) coeficientul aplicat va fi 1,2752.
"Unitățile de învățământ vor transmite până la 20 noiembrie a fiecărui an calendaristic unităților administrativ-teritoriale în raza cărora își au sediul și inspectoratelor școlare numărul de elevi/preșcolar pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu. Datele vor fi transmite administrațiilor județene a Finanțelor Publice, respective a municipiului București, în vederea repartizării sumelor defalcate din TVA", mai susține aceeași sursă.
Începând cu anul 2016 statul asigură finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar obligatoriu particular și confesional acreditat, de la bugetul de stat, din sume defalcate din TVA, prin bugetele locale, potrivit prevederilor Legii Educației Naționale și legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.