Ministrul interimar al Educației Naționale, Rovana Plumb, a solicitat Inspectoratului Școlar Județean Mureș să demareze verificări la Școala Postliceală „Dimitrie Cantemir" din Târgu Mureș, având în vedere aspectele sesizate în mass-media, mai precis faptul că există persoane care ar fi obținut în mod ilegal diploma de absolvent al instituției, se spune în comunicatul Ministerului Educaţiei.
În același timp, ministrul Educației a decis să trimită Corpul de Control la Școala Postliceală „Dimitrie Cantemir" din Târgu Mureș.
Comunicatul, emis în ultima zi de mandat interimar al Rovanei Plumb, nu pomeneşte nimic despre faptul că jurnaliştii suedezi susţin că au cerut, încă din luna mai, un punct de vedere oficial, dar au fost amânaţi până când fostul ministru Valentin Popa a demisionat, iar apoi li s-a spus că ministrul Rovana Plumb "nu are competența de a da un interviu”.