Anonimizarea rezultatelor reprezintă o premieră în istoria examenelor din România. Inițiativa a fost introdusă în timpul Evaluării Naționale 2020, în urma unei solicitări a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a precizat Ministerul Educației.
Notele vor fi afișate atât la avizierele liceelor, cât și online, pe platforma Ministerului Educației.
În comunicatul de presă în care a anunțat aplicarea pentru prima dată a acestei proceduri, Ministerul Educației a precizat că “numele și prenumele candidaților la examenele naționale vor fi publicate în format anonimizat”.
Potrivit calendarului de Bacalaureat 2020, examenele încep luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Primele rezultate de la BAC 2020 vor fi publicate pe 30 iunie.