Au fost finalizate adăposturile din Plauru după incidentele cu dronele căzute în ultimele săptămâni în zona județului Tulcea, în proximitatea războiului din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.
Militarii Brigăzii 10 Geniu au finalizat joi adăposturile construite în zona Plauru, judeţul Tulcea, pe care le-au predat primăriei Ceatalchioi.
Adăposturile sunt construite din cadre prefabricate din beton armat tip P2, combinate cu amenajări suplimentare executate la locul instalării – consolidarea incintei cu strat de saci de pământ şi montarea de protecţii la ambele capete (şicane de beton consolidate cu saci de pământ), informează MApN.
Acestea asigură protecţia împotriva schijelor, fragmentelor şi a undei de şoc generate de prăbuşirea în proximitatea structurii a unei drone, chiar şi în cazul în care aceasta poartă încărcătură de luptă care detonează la impactul cu solul.