Reprezentanţii minerilor şi energeticienilor care protestează miercuri în faţa Guvernului au fost invitaţi la discuţii cu secretari de stat din ministerele Muncii şi Energiei, însă au refuzat, a transmis purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
"Spre surprinderea noastră sau a mea cel puţin, au refuzat. Au spus că îşi vor termina protestul până la ora pentru care au aprobare şi vor depune un memoriu la registratură. Îl aşteptăm, îl citim, reacţionăm", a afirmat Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria.
În contextul în care reprezentanţii minerilor ar fi anunţat că doresc să se întâlnească cu premierul, Constantin a precizat că Marcel Ciolacu a fost prezent la şedinţa de Guvern și că, oricum, la o întâlnire cu delegeația protestatarilor ar fi venit însoţit de aceiaşi experţi care şi-au arătat disponibilitatea de a discuta cu protestatarii.
"Sunt aproximativ 400 de mineri şi energeticieni la acest protest. Printre principalele nemulţumiri se află Legea pensiilor, care este o lege electorală. Înţeleg că sunt oameni cu pensii mici, dar nu este normal ca după zeci de ani în care am lucrat în aceste activităţi, dintr-o dată statul să spună: 'Nu mai aveţi pensia aceea, ci una mult mai mică!'. De asemenea, am plătit zeci de ani contribuţii la salariul pe care l-am avut şi acum statul spune: 'Vă dăm, însă doar o parte din banii respectivi!' Care mai este principiul de contributivitate?", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu.
Sute de mineri protestează în fața guvernului față de legea pensiilor. Sindicaliștii acuză că veniturile au scăzut cu până la 50%
Liderul sindical a precizat că protestatarii sunt nemulţumiţi şi de situaţia actuală din sistemul energetic.
"Din cauza suprataxării energiei pe cărbune şi a subvenţionării energiei verzi, asistăm la un dezechilibru grav între energia în bandă şi energia sporadică, care duce la preţuri gigant. Toţi dau vina pe Dumnezeu şi nu pe guverne care nu iau nicio măsură în sensul acesta şi care închid accelerat energia pe cărbune fără să pună nimic în loc, spunând că este scumpă, dar e scumpă în contextul în care mai mult de jumătate din venituri le dăm pe taxe pentru buget, ceea ce nu se întâmplă cu nicio societate comercială", a adăugat Pîrvulescu.
Potrivit acestuia, calendarul protestelor va fi făcut "din aproape în aproape, mergând până la grevă generală."
Elena Ceaușescu era mai mult CIUMĂ decât MUMĂ. Ce plan cinic avea pentru minerii din Valea Jiului