Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în semn de "înaltă apreciere a serviciilor excepţionale pe care le-au adus instituţiei militare, a rezultatelor remarcabile obţinute în procesul de instruire, precum şi a înaltului profesionalism dovedit în executarea misiunilor încredinţate", şeful statului a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, generalului Daniel Petrescu şi Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, general-locotenentului Vlad Gheorghiţă.
Ceremonia de învestire a noului şef al Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, a avut loc joi. El îl înlocuieşte la şefia Armatei pe Daniel Petrescu.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a acordat distincţii şi altor reprezentanţi din MApN şi MAI.