Într-o declarație pentru CNN, oficialii de la Johnson&Johnson au spus că în echipa care se ocupă cu procesul de control al calității la fabricii din Baltimore a identificat un lot de substanță medicamentoasă, care nu a întrunit standardele calitative. Lotul respectiv făcea parte dintr-un test de verificare a calității. Fabrica din Baltimore nu a fost deocamdată autorizată de FDA să producă vaccinul anti-COVID al gigantului farmaceutic Johnson&Johnson.
Niciuna dintre dozele pierdute nu a împiedicat obiectivul americanilor de a livra 20 de milioane de seruri de vaccin anti-coronavirus în luna martie. FDA nu a făcut comentarii legate de incidentul de la fabrica din Baltimore, dar o investigație se află în curs în acest moment.
Alte livrări de vaccin Johnson & Johnson, așteptate în luna următoare, ar fi trebuit să provină și de la fabrica din Baltimore. În plus, niciuna dintre dozele de ser compromis nu a părăsit fabrica, iar lotul a fost pus în carantină.