New York Post, citând surse din cadrul poliției, a relatat că Lee a fost descoperit mort, joi dimineață, în biroul său de pe Fifth Avenue din Manhattan, sediul firmei sale de investiții, în urma unei răni autoprovocate prin împușcare, relatează Ziarul de Iași
Potrivit cotidianului american, el a fost găsit după ce poliția a fost sesizată printr-un apel de urgență.
Reuters nu a putut confirma cauza decesului.
Departamentul de poliție din New York a declarat că personalul serviciului medical de urgență care a răspuns la un apel la 911 pe Fifth Avenue în jurul acelei ore a găsit un "bărbat care a fost declarat mort la fața locului". Poliția nu a oferit alte detalii și a precizat că legiștii vor stabili cauza și modul în care a survenit decesul.
"Familia este extrem de întristată de moartea lui Tom. Inimile noastre sunt frânte. Cerem ca intimitatea noastră să fie respectată și să ni se permită să plângem", a transmis familia lui Lee.
Lee a fost fondator și președinte al Lee Equity, pe care a înființat-o în 2006, iar anterior a fost președinte și CEO al Thomas H. Lee Partners, pe care a fondat-o în 1974, potrivit unei declarații biografice publicate de familia sa. În ultimii 46 de ani, Lee a fost implicat în investiții de capital în valoare de peste 15 miliarde de dolari prin sute de tranzacții, inclusiv achiziția și vânzarea ulterioară a unor mărci precum Snapple Beverages și Warner Music. De asemenea, a fost cunoscut ca filantrop și membru în consiliile de administrație ale multor organizații, printre care Lincoln Center, Muzeul de Artă Modernă, Universitatea Brandeis, Universitatea Harvard și Muzeul Patrimoniului Evreiesc, mai arată sursa citată.