Turneul ar urma să înceapă marţea sau miercurea viitoare în Cehia, unde oficialul american se va întâlni cu premierul Andrej Babis şi cu alţi membri ai Guvernului de la Praga. Potrivit unui oficial din cadrul Uniunii Europene, Mike Pompeo se va deplasa joia viitoare în Slovenia. Secretarul de Stat american se va afla sâmbăta viitoare în Polonia, în contextul comemorării Luptei de la Varşovia. Mike Pompeo ar putea vizita şi Austria. România nu este pe lista oficialului, deși Ministrul american al apărării a spus că o parte dintre soldați vor fi relocați în zona Mării Negre, fără să numească țările în care vor fi amplasați.
Statele Unite au anunţat recent că retrag 11.900 de militari din Germania. 5.600 ar urma să fie repoziționați în alte țări NATO, inclusiv în zona Mării Negre.