Sunt mii de credincioși la Catedrala Sfânta Parascheva din Voluntari pentru a se ruga la Brâul Maicii Domnului.
Duminică, 3 iulie, este ultima zi de pelerinaj la Catedrala Sfintei Parascheva din Voluntari. Pelerinii vin să se închine la Brâul Maicii Domnului, făcător de minuni și vindecător de boli, de la Mănăstirea Catoxenia din Grecia, adus la noi în țară.
Credincioșii au venit din toate colțurile țării la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Voluntari pentru a asista la liturghie şi să se închine la sfintele relicve. Aici se află și un fragment din moștele Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor.
De asemenea, pelerinii se pot închina şi la un set de veșminte ale Sfintei Parascheva de la Iași.
Oamenii așteaptă să se închine în special la Brâul Maicii Domnului despre care se spune că a vindecat foarte mulți bolnavi, în special pe cei de cancer și a ajutat foarte multe femei care nu puteau să rămână însărcinate.
Racla cu cinstitul veșmânt adus de la Mănăstirea Kato Xenia, din Grecia a ajuns la Catedrala Voluntari joi de dimineață, 30 iunie, în jurul orei 10:00.
Evenimentul religios este organizat de Primăria Voluntari și găzduit de Parohia Sfânta Parascheva, pentru al cincilea an.
Brâul Maicii Domnului, făcător de minuni și vindecător de boli
Brâul Maicii Domnului a vindecat de-a lungul timpului nenumărați bolnavi, în special de cancer, a ajutat să nască femei care nu puteau avea copii și a făcut să înceteze diferite epidemii.
Mănăstirea Kato Xenia se află în Grecia, aproape de Almiros, la aproximativ 300 de kilometri nord de capitala Atena. Mănăstirea deține două bucăți din Brâul Maicii Domnului, primite în dar de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos.
Potrivit Sfintei Tradiții, Maica Domnului a dăruit brâul Apostolului Toma, care nu a fost prezent la înmormântarea ei.
Cinstitul Brâu s-a păstrat în Capadocia, de unde a fost adus în Ierusalim de către împăratul Teodosie cel Mare, unde a rămas până în secolul al IV-lea. În anul 395 a fost adus la Constantinopol de Arcadie, fiul împăratului Teodosie cel Mare (379-395).
Maica Domnului a făcut o minune cu Brâul său în secolul al X-lea, când împărăteasa Zoe, soția lui Leon al VI-lea Înțeleptul (886-912), a fost vindecată de un duh necurat. Drept mulțumire, împărăteasa a brodat Brâul Maicii Domnului cu fir de aur, așa cum se păstrează până astăzi, și l-a reașezat în racla dăruită de împăratul Arcadie, potrivit basilica.ro.