Funeraliile ultimului lider sovietic, Mihail Gorbaciov, decedat în noaptea de marţi spre miercuri la vârsta de 91 de ani, se vor desfăşura sâmbătă, a anunţat fiica sa, Irina, potrivit agenţiei Interfax, citează Agerpres.
Ceremonia funerară va avea loc în Sala Coloanelor a Casei Sindicatelor din Moscova, rezervată personalităţilor ilustre. Tot acolo a fost depus şi trupul lui Stalin la moartea acestuia în anul 1953.
Mihail Gorbaciov a murit pe 30 august, la vârsta de 91 de ani.
Kremlinul l-a descris miercuri pe Mihail Gorbaciov drept un om de stat care a schimbat istoria lumii, dar i-a reproşat în acelaşi timp „romantismul” său cu privire la posibilitatea unei apropieri de Occident.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că preşedintele Vladimir Putin urmează să decidă de asemenea dacă va participa la funeralii. Acesta a precizat și că decizia de comemorare a lui Gorbaciov, primul președinte al URSS, este luată fie de șeful statului, fie de autoritățile orașului, ceea ce necesită timp.
"Această decizie este luată fie de președinte, fie de autoritățile orașului, nu știu ce decizii vor fi luate, trebuie să așteptăm", a declarat Peskov jurnaliștilor.
Anterior, miercuri, două surse bine informate au declarat pentru Interfax că înmormântarea lui Gorbaciov nu va fi o înmormântare de stat.
Potrivit anunţului fiicei lui Mihail Gorbaciov, înmormântarea va avea loc de asemenea sâmbătă, la cimitirul Novodevici din Moscova, după slujba de adio.