Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a scris vineri dimineața pe Facebook că a dispus ca, începand de ieri, Politia să înceapa verificarea transportatorilor ilegali de persoane în toată țara.
"Desfășurată timp de 8 zile în primă fază, acțiunea vizează depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane.
Acțiunile vor fi concentrate în special în apropierea zonelor de îmbarcare și debarcare a pasagerilor din stațiile pentru mijloacele de transport în comun, gări, autogări, dar și pe traseele de deplasare a acestor autovehicule.
Polițiștilor rutieri, de ordine publică, de investigare a criminalității economice și de la transporturi li se vor alătura și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă", a scris Mihai Fifor pe pagina sa de Facebook.
Transportatorii critică legislația
Guvernul ar trebui să reevalueze situaţia legislaţiei transportului de persoane, deoarece legiferarea "transportului alternativ" a acreditat ideea că orice posesor de maşină poate face transport de persoane ca un profesionist, însă s-a văzut ce înseamnă un psihopat care ia autostopişti, consideră Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), într-un comunicat transmis zilele trecute.
"Protestele transportatorilor au ridicat de fiecare dată problema pericolelor pe care le presupune scăparea de sub control a transportului rutier de persoane. Nu este vorba doar de banii care nu mai ajung la bugetul de stat, din taxe şi impozite, sau de şomaj în rândul angajaţilor firmelor de transport, ci mai ales de siguranţa celor care călătoresc. Soluţia 'transportului alternativ' pe care deja a legiferat-o actualul Guvern nu face altceva decât să acrediteze ideea că orice posesor de maşină poate face această activitate ca un profesionist. Nimic mai fals! În afară de lipsa de experienţă la volan, care poate ucide, pe drumurile publice, există multe alte pericole, pe care tocmai le vedem în aceste zile, dar pe care COTAR le-a anticipat, de când (statul - n. r.) a început lupta împotriva transportului autorizat, pentru a favoriza companii care nu doresc să se supună legilor României, pentru a înregistra câştiguri cât mai mari", se menţionează în comunicatul transmis de COTAR.
Organizaţia consideră că transportul de persoane este o problemă de siguranţă naţională şi solicită Guvernului o întâlnire de lucru.
"Măcar acum, după ce am văzut ce înseamnă un psihopat care ia autostopişti, aşteptăm o reevaluare a situaţiei şi soluţii pentru un transport de persoane sigur în România. Fiind o problemă de siguranţă naţională, propunem Guvernului o întâlnire de lucru, pentru a putea prelua şi în România modele de succes din alte ţări ale Europei. Soluţia nu este 'transport ilicit poate face cine vrea în Romania', ci transportul autorizat, cu şoferi profesionişti, verificaţi periodic, ce pot fi controlaţi în orice moment", se precizează în documentul COTAR.