Bendeac l-a jignit şi pe Adrian Enache:
"Buna seara. Imi cer iertare ca, in toate aceste ultime zile, nu am răspuns niciunei solicitări din partea presei in legătura cu starea de sănătate a lui Gabi sau diferite alte detalii. A fost dorința familiei sa se păstreze Discreția ce se cuvine unui om care excelează, printre altele, in demnitate.
Astăzi, însă, observând cu amărăciune ca un număr impresionant de persoane mai mult sau mai puțin publice au nesocotit, au ignorat aceasta dorinta a familiei si s-au erijat in purtători de cuvânt, specialiști in medicina sau apostoli in slujba Informării opiniei publice, îndrăznesc sa sper, cunoscându-le pe Eliza, Milena si Aela, ca nu se vor supăra pentru aceasta inițiativa a mea. Vazandu-le afectate, atât pe ele cat si pe doamna Cotabita (mama lui Gabi), in toate aceste zile, de zvonistica si dorința exagerata a unora de a se exprima pe aceasta tema, am decis sa lămuresc câteva aspecte.
Înainte de orice, Gabi nu este in moarte cerebrala. Da, starea lui este gravă. Suntem conștienți. Dar, momentan, este stabil, deși asistat. Se vorbește insistent despre o "minune". Pana una alta, e o minune ca niște medici absolut excepționali profesează in Romania pe un salariu pe care nu as vrea sa-l cataloghez si, datorită efortului, talentului, pasiunii si empatiei lor, Gabi, ca de altfel toți ceilalți pacienți, pot spera la "minuni".
Rugămintea familiei se adresează celor care, efectiv, simt ca trebuie sa vorbească pe aceasta tema. Nimic nu e mai important decât tratarea pozitivă a acestei situații. In goana pentru morbid, sa nu uitam ca suntem oameni. Fatalismul si boceala, in aceasta situație, denota, din păcate, o lipsa de respect fata de cei apropiați, in primul rând referindu-ne la mama lui Gabi. Dansa e puternica. E optimista. Un optimism molipsitor. Crede, spera ca el va fi bine. Sa nu-i ingreunam situația.
Va rog încă o data: optimism. Doar asa se poate produce o minune. Fiți oameni, nu hiene. Se poate! E VIU!!!! Abtineti-va. Veți fi anuntați daca si cand va fi nevoie de ciocli si bocitoare. Înclin sa cred ca nu prea curând.
PS - Nu ma pot abține: am o informație pe surse. Adrian Enache e in moarte cerebrala. De câțiva ani. Dar a ascuns. Faptul ca a spus asta, din senin, despre Gabi, tine de faptul ca încearcă sa abată atenția...".