Restricţia de trafic se va institui în intersecţia Calea Griviţei - Bd. Ion Mihalache, cu asigurarea unor variante ocolitoare: pentru direcţia dinspre Şoseaua Chitilei şi Bd. Bucureştii Noi, alternativa o va reprezenta ruta Strada Carpaţi - Strada Mirceşti - Strada Caransebeş; pentru direcţia dinspre Bd. Ion Mihalache şi Calea Griviţei, pentru relaţia de ieşire din capitală, alternativa o va reprezenta ruta Strada Clăbucet - Strada Aviator Popişteanu - Strada Soveja - Pod Constanţa.
"Transportul public în zona 1 Mai se va îmbunătăţi considerabil, odată cu beneficiile unei noi linii de metrou. Magistrala 6, încă un proiect major în dezvoltarea metroului bucureştean, va creşte gradul de mobilitate a populaţiei din Capitală şi din Ilfov. Le mulţumim anticipat pentru înţelegere tuturor locuitorilor din zona lucrărilor pentru Magistrala 6. Proiectele mari se construiesc prin eforturi mari, cu participarea tuturor celor care vor beneficia de avantajele acestora. De aceea, apelăm la bunăvoinţa participanţilor la trafic şi a locuitorilor şi ne preocupăm ca disconfortul creat să fie minim posibil", a declarat directorul general Metrorex, Mariana Miclăuş.
Planul de deviere a circulaţiei este avizat conform legislaţiei în vigoare.
Până la demararea lucrărilor, se vor întocmi noi diagrame de funcţionare a sistemelor de semaforizare de la intersecţia Calea Griviţei cu Strada Mureş şi Bd. Ion Mihalache cu Strada Clăbucet.
Semnalizarea rutieră se va face conform legislaţiei în vigoare.
Pentru asigurarea fluenţei vehiculelor pe traseele de deviere, se va institui o restricţie de tonaj de 3,5 t pe sensul dinspre Şoseaua Chitilei şi Bd. Bucureştii Noi, cu excepţia STB, conform planului de trafic aprobat. Pentru pietoni, traversarea se va asigura pe la trecerile existente în capetele tronsonului de drum restricţionat.
Operaţiunile pregătitoare devierii de trafic se vor executa cu suportul şi sub supravegherea Brigăzii Rutiere.
Magistrala 6 va asigura legătura directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internaţional Otopeni. Aceasta va avea un traseu de 14,2 km şi va cuprinde 12 staţii de metrou: Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu, Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
Proiectul "Magistrala 6. 1 Mai - Otopeni, Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni" este unul de utilitate publică, de interes naţional, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se asigură nevoile de mobilitate ale persoanelor prin dezvoltarea reţelei de transport trans european (TEN-T).