Dacă valoarea temperaturii de afară nu ţine neapărat de noi, crearea unei atmosfere plăcute în locuinţa personală stă în mâinile noastre. Astfel, pentru a menține o temperatură mai scăzută în casa ta, foloseşte draperii opace, de culoare închisă, jaluzele sau obloane, mai ales dacă ai ferestre care sunt orientate spre S sau S-E.
Deschide geamul doar dimineaţa devreme şi pe timpul nopţii, când temperatura de afară este mai scăzută şi aerul mai respirabil.
O altă metodă de a reduce căldura din locuinţa ta este aceea de a lipi folii de protecţie solară şi termică pe interiorul geamurilor. Filmul reduce pătrunderea căldurii prin geam, datorită stratului de protecţie care reflectă o parte din lumina soarelui şi din căldură.
Potrivit click.ro, ca să răcoreşti camera într-un timp record în condiţii de temperatură extremă, poţi să foloseşti concomitent cu aparatul de aer condiţionat un ventilator electric.