Prefectul județului Teleorman, Haralambie Epure, a căzut în plasa unui individ care s-a prezentat a fi drept Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului, și i-a cerut contactele mai multor fermieri din județ, pentru a le solicita bani, relatează Europa FM.
Epure a furnizat unui individ contactele telefonice ale unor fermieri din județ, doar pentru că acesta pretindea că este Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului.
După ce a obținut contactele telefonice, individul a sunat fermierii respectivi și i-a invitat la discuții la Palatul Victoria, nu înainte de a le solicita un sprijin financiar pentru ajutorarea copilului său, internat la un spital din Geneva.
Prefectul a recunoscut faptul că nu a verificat cine i-a solicitat respectivele informații cu caracter personal, pentru că legătura i s-a făcut din secretariat și secretara i-a spus că Marian Neacșu îl caută.
„S-a făcut legătura, bună ziua, sunt domnul Neacșu, ce mai faceți, cum merg treburile. Din vorba în vorbă zice «Domnule, voiam să vă întreb în agricultură care sunt problemele: ca peste tot, prețul cerealelor a scăzut. Aș vrea să vorbesc și eu cu agricultorii» și i-am enumerat”, spune Haralambie Epure.
Escrocheria a ieșit la iveală după ce un fermier care a virat 1000 de euro în contul indicat de individul care pretindea că e Marian Neacșu l-a sunat pe adevăratul Marian Neacșu, pentru a confirma viramentul.
Haralambie Epure a informat Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman și a dat o declarație în acest sens.