MET GALA 2018. Anul acesta, tema evenimentului a fost "Hainele de duminică", o aluzie la expoziţia "Heavenly Bodies: Fashion and the Catholic Imagination" (Trupuri paradisiace: Moda şi Imaginaţia catolică) de la Institutul Costumului, în beneficiul căruia este organizată gala.
Rihanna, una dintre cele mai mari cântăreţe din lume, a apărut pe covorul roşu într-o ţinută marca John Galliano şi a purtat pe cap o mitră de tipul celor purtate de episcopi, bogat ornamentată.
La eveniment au mai putut fi văzute coroane precum cele purtate de fecioara Maria şi ţinute în roşu cardinal, alb virginal şi negru sobru catolic.
printre participanţi s-au numărat Amal Clooney, Rihanna, Donatella Versace şi Anna Wintour, redactorul -şef al ediţiei americane a revistei Vogue, care au prezidat gala.
Biletele pentru acest eveniment costă între 30.000 de dolari şi 275.000 de dolari pentru o masă, dar este nevoie de invitaţie pentru a participa la această gală.