Alexandru Olteanu este unul dintre supravieţuitorii care, după incendiul din clubul Colectiv, a fost transferat la un spital din străinătate. Mai exact, în New Castle, Marea Britanie.
Zilele trecută, după ce a murit şi ultima victimă de la Colectiv internată în România, tânărul a postat pe contul său de Facebook un clip scurt, în care şi-a prezentat camera de spital în care a fost tratat în tot acest timp.
De asemenea, imaginile au fost însoţite de un mesaj dur pentru autorităţile din ţara noastră, Alexandru mărturisind totodată se gândeşte serios să nu se mai întoarcă în România.
"Din păcate (...) s-a stins din viață victima corupției şi a nepăsării cu numarul 64. Uitați, Domnule Ministru al Sănătații şi domnilor deputați, cum arată şi cum este dotată o cameră de spital într-un spital european aflat într-o țară care pune sănătatea pe primul loc", a scris el pe reţeaua de socializare.
"Oare de câți oameni mai este nevoie să moară până să vă dați seama de boala şi corupția care macină din măduvă sistemul medical român? Cu părere de rău spun că atunci când m-am trezit din comă le spuneam tuturor persoanelor care mă tratează că indiferent de situație, eu mă voi întoarce în țara în care m-am născut şi pe care o iubesc, însă acum încă mă gandesc la această decizie. Vă rog să dați share acestei postări încât să vadă şi să înțeleagă toți românii diferența dintre viață şi moarte", a adăugat el.
În urma incendiului din 30 octombrie 2015 din Clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 25 în spitalele din ţară şi 12 în spitalele din străinătate. După incendiu au fost internaţi în spitalele din Capitală 147 de răniţi.
Din păcate astăzi s-a stins din viață victima corupției şi a nepăsării cu numarul 64.Uitați Domnule Ministru al Sănătații si domnilor deputați cum arată şi cum este dotată o cameră de spital intr-un spital european aflat intr-o țară care pune sănatatea pe primul loc.Oare de câți oameni mai este nevoie să moară pâna sa vă dați seama de boala şi corupția care macina din măduvă sistemul medical român?Cu părere de rău spun că atunci când m-am trezit din comă le spuneam tuturor persoanelor care mă tratează ca indiferent de situație eu ma voi intoarce in țara in care m-am născut şi pe care o iubesc, insă acum incă mă gandesc la această decizie.Vă rog să da-ți share acestei postări incât să vadă şi să ințeleagă toți românii diferența dintre viața si moarte.
Posted by Olteanu Alexandru on Monday, March 14, 2016