Tânăra în vârstă de 30 de ani, care a fost internată iniţial la spitalul Elias din Bucureşti, apoi transferată în Marea Britanie, îi acuză pe medicii români de indiferenţă şi susţine că "nu există nici un plan de sprijinire a victimelor din #Colectiv".
În plus, Corina Gabriela Ioniţă s-a declarat profund dezamăgită de iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis de a organiza un cocktail pentru răniţii şi familiile celor decedaţi în urma incendiului din clubul Control.
"Cocktail-necocktail, totul este un fals, nu există niciun plan de sprijinire a victimelor din #Colectiv", a scris ea pe reţeaua de socializare.
"În cazul meu, deşi am o scrisoare din partea medicilor englezi, adresată colegilor de la spitalul care m-a transferat acolo, în speţă Elias, aceştia s-au comportat glacial (aşa cum o fac ei de obicei), simţindu-se probabil scoşi de sub vizorul presei. Mi s-a urat succes în a-mi rezolva singură problemele legate de concediul medical, comandarea mănuşilor compresive şi chiar găsirea unui fizioterapeut bun 'la stat sau privat, cum doresc'. Păi cum aşa, parcă era vorba că vom primi sprijin...?!", a adăugat Corina Gabriela Ioniţă.
Tânăra originară din judeţul Ialomiţa a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi se află acum internată la un spital din Marea Britanie, regiunea Essex.