Sâmbătă seara a avut loc la Palatul Parlamentului un mega-eveniment internațional de proiecții video, iMapp.
A fost unul dintre cele mai importante evenimente dedicate sărbătoririi a 559 de ani de la atestarea documentară a Bucureștiului, organizat de Primăria Capitalei.
Surpriză, însă: mesajul "Jos PSD" și-a făcut loc printre proiecțiile elaborate ale show-ului.
"Având în vedere situația socio-economică a României, am vrut să profit de ocazia iMapp, de faptul că se strânge foarte multă lume aici, am vrut să le reamintesc răul pe care îl care face PSD pentru această țară. De aceea am proiectat mesajul Jos PSD pe clădirea Parlamentului. Mă aștept ca cei prezenți aici să înțeleagă că trebuie să fie prezenți în stradă și pentru chestiuni civice și trebuie să cerem demisia guvernului și a acestui Parlament plin de persoane penale", a declarat protestatarul Cristian Dide pentru G4Media.ro.
Anterior, Centrul de Creatie, Arta si Traditie al Municipiului Bucuresti a anunțat că va face plângere penală împotriva celor care "vor instiga premeditat la tulburarea linistii publice" in timpul concursului international de videomapping iMapp.
Potrivit sursei citate, anuntul vine ca urmare a informatiilor aparute in spatiul public ca un grup de persoane vor perturba premeditat concursul IMapp, de sambata seara din Piata Constitutiei, la care participa echipe din 10 zece tari.
(Inquam Photos / Octav Ganea)
În aprilie 2018, când același Dide a proiectat cu laser simbolul #rezist pe Palatul Regal, a fost luat cu cătușe la mâini de polițiști și ulterior amendat. Incidentul s-a petrecut în timpul Festivalului Spotlight, eveniment la care Primăria Generală a fost partener.