Tânărul de 20 de ani implicat în accidentul petrecut luni seară în localitatea timișeană Peciu Nou transmite pe Facebook un mesaj pentru familia bărbatului decedat. De asemenea, el le răspunde și celor care l-au acuzat că ar fi putut evita accidentul și trage un semnal de alarmă legat de modul în care se circulă în zona rurală a județului Timiș.
"Aș vrea să încep cu două cuvinte: Condoleanțe familiei!! Mă doare enorm de mult sufletul, din acea seară am închis doar câteva ore ochii, nu e pentru că sunt vinovat, e pentru că îmi pare rău de bietul om, îmi pare rău că nu am avut timp să evit această tragedie… îmi pare nespus de rău", a postat Marius Enache pe grupul de Facebook Comunitatea Peciu Nou, scrie tion.ro.
El a decis să povestească prin ce a trecut luni seară, atunci când mopedistul în vârstă de 60 de ani i-a apărut în fața mașinii fără a respecta indicatorul Cedează Trecerea. Acesta a scris că nu a putut evita accidentul şi că nu poate trece peste acest lucru.
"A fost groaznic, îmi amintesc mereu de acele clipe, mă doare sufletul de acel om! Îmi pare rău că nu am avut suficient timp sa reacționez, a fost o fracțiune de secundă. Sunt pur și simplu distrus, plâng mereu, îmi e greu, nu știu dacă o să pot sa trec peste așa ceva”, mai povestește Marius.