Mesaj HALUCINANT al "premierului" Tăriceanu despre COTA UNICĂ și TAXELE viitoare

Thursday, 06 November 2014, 16:20, Sursă: REALITATEA.NET

România are cea mai scăzută fiscalitate din Europa şi va veni momentul în care nivelul actual de 16% al cotei unice să fie reconsiderat pentru că pretenţiile sunt în creştere, a declarat în urmă cu o săptămână, la Europa FM, Călin Popescu Tăriceanu, propus de Victor Ponta pentru funcţia de premier.

Prim-ministeriabilul Tăriceanu a afirmat cu nonșalanță că România are, în momentul de față, cea mai scăzută fiscalitate din Europa (?) și că mulți români au "fetișizat" cota unică introdusă tocmai în perioada în care acesta se afla la Palatul Victoria.

„Unii au fetişizat ideea de cotă unică a cărei paternitate mi-o asum, dar nu asta este problema. Problema este nivelul de taxe. Cota unică a fost gândită dintr-un alt motiv, dintr-un motiv de simplificare a cadrului fiscal. Aşadar, ceea ce este însă o problemă care trebuie discutată în România este că românii ar fi foarte fericiţi să trăim cu cotă unică de 16% şi să avem cheltuieli ca şi când impozitele s-ar colecta în Germania sau în Franţa, la nivelul de fiscalitate de acolo", a declarat Tăriceanu.

La numai o zi de la preluarea mandatului de premier, la 29 decembrie 2004, Călin Popescu Tăriceanu a adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, trecerea la o cotă unică de 16% atât pentru impozitul pe venit, cât şi pentru impozitul pe profit.

"Dacă acesta este nivelul de acceptabilitate în România, pe care l-am stabilit în 2004, la finele lunii decembrie, de 16%, şi lumea nu vrea să se mărească taxele, este foarte bine, dar atunci trebuie să avem pretenţii direct proporţionale cu acest nivel. Acesta este un lucru care trebuie spus clar şi simplu. În România, în momentul de faţă, este cea mai scăzută fiscalitate din Europa. Eu cred că acesta este un atu pentru atragerea investiţiilor şi dezvoltare economică, dar probabil că, la un moment dat, va trebui să vină momentul să reconsiderăm acest nivel pentru că pretenţiile, aşa cum spuneam, sunt în continuă creştere", a adăugat Tăriceanu.

Mai multe pe Adevarul.ro.

Ce a lăsat în urmă Tăriceanu ca premier

Adaugă părerea ta
Alte articole din: ECONOMIE