"În perioada 15 - 17 martie 2024, au loc alegeri prezidenţiale în Federaţia Rusă. Autorităţile ruse au anunţat organizarea scrutinului şi în teritoriile ucrainene anexate ilegal ori ocupate temporar de Federaţia Rusă începând cu anul 2014. Ministerul Afacerilor Externe nu recunoaşte şi nu va recunoaşte legitimitatea alegerilor menţionate desfăşurate în regiunile Doneţk, Luhansk, Zaporojia, Herson, Republica Autonomă Crimeea şi oraşul Sevastopol, care sunt părţi integrante ale Ucrainei. De asemenea, MAE reconfirmă sprijinul ferm pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în frontierele sale recunoscute internaţional", se arată într-un comunicat transmis, vineri, de MAE.
Fermierii din Teleorman se plâng că birocrația le distruge irigațiile. Zeci de autorizații care pot dura ani de zile, pentru un simplu puț
Conform ministerului, autorităţile ruse au decis să nu invite observatori ODHIR/OSCE la scrutinul prezidenţial din martie 2024, "în contradicţie cu obligaţiile internaţionale asumate". În acelaşi timp, "este posibil ca autorităţile ruse să adreseze invitaţii" de observare şi monitorizare electorală unor persoane fizice sau juridice străine.
"În condiţiile date, MAE descurajează puternic participarea cetăţenilor români sau a persoanelor juridice române la monitorizarea alegerilor din Federaţia Rusă. MAE reaminteşte că prezenţa cetăţenilor români în teritoriile aparţinând Ucrainei aflate sub ocupaţia Federaţiei Ruse, inclusiv pentru scopul observării şi monitorizării electorale amintite, comportă consecinţe de natură penală şi administrativă în conformitate cu legea ucraineană", se menţionează în comunicat.