Șampaniile scumpe și luxul au fost lăsate în afara gratiilor. Cei doi frați milionari au avut în meniu, de Revelion, grătar din cotlet de porc și cozonaci primiți de la Patriarhia Română, care a trimis produse celor aflați la Penitenciarul Rahova, Arestul Central și la secțiile de Poliție din Capitală.
Meniul pe care Tristan și Andrew “Cobra” Tate l-au avut la trecerea dintre ani a fost compus din piure de cartofi cu friptură la grătar din cotlet de porc, piure de cartofi cu friptură la grătar din pulpă de pui (pentru musulmani), murături asortate, măr și cozonac.
Cei doi frați Tate au fost arestați pentru 30 de zile, vineri, pe 30 decembrie.
Andrew Tate, ridiculizat de activista de mediu Greta Thunberg
Andrew Tate, controversatul influencer britanic cercetat pentru exploatare sexuală în România, a fost umilit de cunoscuta activistă de mediu Greta Thunberg. Într-un schimb de replici pe rețelele de socialziare, tânăra a făcut o remarcă umilitoare tocmai la adresa „bărbăției” cu care se laudă Tate.
Cine sunt frații Tate. Tristan și Andrew, colecționarii de ceasuri și bolizi de lux, acuzați de trafic de persoane
Frații Tate au ajuns din nou în centrul atenției, după ce au fost reținuți sub acuzații de trafic de persoane și viol. Tristan și fratele său, Andrew, cunoscut ca și Cobra, au o poveste de viață cel puțin interesantă. Dacă acum întorc banii cu lopata, cei doi au avut o copilărie grea, marcată de multe neajunsuri. Cel puțin asta susțin aceștia în interviurile lor.