"Propunerea lansată de Primul-ministru vizează facilităţi fiscale exclusiv pentru o anumită parte a mass-mediei, ceea ce cu siguranţă ar ridica probleme de discriminare. Această formă, transpusă într-o măsură recent adoptată de Guvern, ar suna în felul următor: reducerea TVA la pâine, dar numai la cea de tipul "graham", a scris Valentin Jucan într-o scrisoare deschisă adresată premierului. Membrul CNA susţine că, dacă într-adevăr se doreşte modificarea fiscalităţii presei, în sensul de a o sprijini, atunci premierul şi Ministrul de Finanţe trebuie să organizeze o întâlnire cu reprezentanţii întregii mass - media, pentru a găsi împreună soluţii", spune Valentin Jucan.
Victor Ponta a anunțat că Guvernul caută un sistem de sprijinire, prin scăderea taxelor, a posturilor de televiziune și de radio producătoare de știri.
Şeful Executivului a precizat că pentru presa scrisă nu are o soluţie, dar a sugerat că aceasta are costuri mai mici decât radiourile şi televiziunile, pentru că s-a mutat în mediul online.
"Cu presa scrisă n-am avut încă o soluţie, mai ales că majoritatea presei scrise s-a mutat pe online şi costurile sunt diferite. Aici nu le împart cine ţine cu Băsescu, cine ţine cu mine, ci le împart într-un singur criteriu: cine are o proporţie importantă de ştiri, indiferent că acele ştiri sunt pozitive, negative, asta e treaba CNA, ci proporţia de ştiri, ca să nu finanţăm o televiziune de divertisment", a arătat Ponta.
El a precizat că este căutat un sistem prin care Executivul să nu aloce bani, ci să reducă taxele şi impozitele, după care va fi notificată şi Comisia Europeană.