"Nu am discutat cu dânsul (Dragnea - n.red.). A fost o idee, eu personal nu sprijin iniţiativă, dar e o hotărâre pe care o va lua doamna premier", a declarat Meleşcanu, potrivit ziare.com.
Meleşcanu a declarat că nu a discutat acest subiect cu liderul PSD, cu toate că acesta din urma a avansat propunerea desecretizării.
Vicepremierul Paul Stanescu a fost cel care a anunţat că, în sedinţa PSD de luni, Liviu Dragnea a propus desecretizarea memorandumului confidential privind mutarea ambasadei Romaniei in Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
Decizia iniţială a provocat un conflict între preşedinţie, guverm şi liderul PSD. Şeful statului a reproşat atât secretomania din jurul deciziei, cât şi oportunitatea ei, pentru că este în contradicţie cu atitudinea majorităţii statelor UE.