Scandal de corupţie fără precedent. Trei ministere şi Secretariatul General al Guvernului au intrat în vizorul DNA. Procurorii au început ieri urmărirea penală pentru trafic de influenţă, luare şi dare de mită şi abuz în serviciu într-o anchetă ce vizează achiziţia de echipamente informatice. Surse judiciare spun că în zilele următoare se va cere aviz pentru ridicarea imunităţii în cazul mai multor actuali şi foşti miniştri.
Procurorii au verificat modul în care s-au încheiat şi derulat patru contracte parafate de Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Educaţiei şi Ministerul de Interne şi Secretariatul General al Guvernului în perioada 2001- 2013. Contractele, despre care oamenii legii spun că au fost încheiate în mod suspect, au costat statul peste un miliard de euro.
Unul dintre contracte este cel încheiat în timpul guvernării lui Adrian Năstase, pentru licenţele informatice folosite în şcoli. SGG a fost împuternicit să semneze contractul în 2004, pentru ca patru ani mai târziu, responsabilitatea prelungirii documentului să revină Ministerelor Comunicaţiilor şi Educaţiei.
În 2011, spun anchetatorii, Ministerul Educaţiei, condus de Daniel Funeriu, şi Ministerul Comunicaţiilor, condus de Valerian Vreme, au susţinut fără fundament legal că poate fi semnat un act adiţional ce a costat ministerul din urmă aproape nouă milioane de euro.
Pentru lămuriri în acest contract, DNA l-a citat la audieri pe şeful SGG, Ioan Moraru.
Un alt contract investigat este cel privind securizarea frontierelor, încheiat de Ministerul de Interne cu EADS, în valoare de 650 de milioane de euro.
"Pentru ca EADS să obţină contractul, managementul său a fost condiţionat să subcontracteze FSC, pentru comenzi de 40 până la 60 de milioane de euro. Managementul FSC, la rândul său, a fost condiţionat să semneze contracte de comision, de 5 sau 10% din valoarea contractelor, cu două firme. Bani care reprezentau mită pentru persoane din conducerea MAI şi a cabinetului primului-ministru", spun procurorii DNA.
Negocierile s-au purtat între MAI şi EADS încă din 2003, când ministru de Interne era Ioan Rus, actual şef la Transporturi.
În perioada parafării contractului a fost ministru Marian Săniuţă. Succesorul lui, Vasile Blaga, susţine că acest contract i s-a părut suspect la preluarea mandatului de la Interne.
"Când am ajuns la minister, am cerut să văd acest contract şi am rămas uimit când am văzut că era semnat un contract de 1 miliard de euro, dar obiectivul era general. Nu avea ţinte precise. De aceea am reînceput discuţiile cu EADS. Prima mare bătălie a fost în desecretizare... Am avut şi eu bănuieli că au fost lucrui necinstite, moitv pentru care am şi făcut o plângere penală la adresa celui care a semnat contractul, Toma Zaharia. Dar, în 2006, sau 2007, Parchetul a dat NUP", a spus Vasile Blaga.
Surse judiciare spun că, în perioada următoare, procurorii vor cere aviz pentru ridicarea imunităţii în cazul mai multor foşti şi actuali miniştri.
MINIŞTRII EDUCAŢIEI 2001-2012:
Ecaterina Andronescu:
28 decembrie 2000 — 18 iunie 2003 (PDSR)
22 decembrie 2008 — 1 octombrie 2009 (PSD)
Alexandru Athanasiu:
19 iunie 2003 — 28 decembrie 2004 (PSD)
Mircea Miclea:
29 decembrie 2004 — 9 noiembrie 2005 (PD)
Mihai Hărdău:
10 noiembrie 2005 — 5 aprilie 2007 (PD)
Cristian Adomniței:
5 aprilie 2007 — 6 octombrie 2008 (PNL)
Anton Anton:
6 octombrie 2008 — 22 decembrie 2008 (PNL)
Emil Boc:
1 octombrie 2009 — 23 decembrie 2009 (ad interim) (PD-L)
Daniel Funeriu:
23 decembrie 2009 — 9 februarie 2012 (PD-L)
Cătălin Baba:
9 februarie 2012 — 7 mai 2012 (PD-L)
Ioan Mang:
7 mai 2012 - 15 mai 2012 (PSD)
Liviu Pop:
15 mai 2012 - 2 iulie 2012 (Politician independent)
Ecaterina Andronescu:
2 iulie 2012 - 21 decembrie 2012 (PSD)
Remus Pricopie:
21 decembrie 2012 - prezent (PSD)
PREMIERII DIN PERIOADA 2004-2009:
Guvernul Adrian Năstase (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004)
Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu (29 decembrie 2004 - 22 decembrie 2008)
Guvernul Emil Boc (1) (22 decembrie 2008 - 23 decembrie 2009)
Guvernul Emil Boc (2) (23 decembrie 2009 - 9 februarie 2012)
MINIŞTRII DE INTERNE 2004-2009:
Marian Săniuţă - 15 iunie 2004 - 28 decembrie 2004
Vasile Blaga - 29 decembrie 2004 - 5 aprilie 2007
Cristian David - 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008
Gabriel Oprea - 22 decembrie 2008 - 20 ianuarie 2009
Liviu Dragnea - 20 ianuarie 2009 - 11 februarie 2009
Dan Nica - 11 februarie 2009 - 3 octombrie 2009
Vasile Blaga (interimar) - 3 octombrie 2009 - 23 decembrie 2009
Vasile Blaga - 23 decembrie 2009 - 27 septembrie 2010