Dimitri Medvedev a făcut declarațiile pentru un ziar oficial al Guvernului Rusiei. Oficialul rus susține că politicienii occidentali ar fi decis să învingă Rusia și acum trebuie să suporte consecințele. Mai exact, un posibil război, unde nu vor exista câștigători, ci foamete, epidemii și pericol nuclear global.
Medvedev a mai declarat și că situația actuală din întreaga lume este mai gravă decât criza rachetelor din Cuba, iar singura cale de ieșire ar fi un compromis: crearea unor noi bariere de securitate mondială.
Într-un articol scris pentru ziarul guvernamental Rosiskaia Gazeta, Medvedev apreciază că tensiunile dintre Moscova şi Occident sunt "mult mai mari" decât cele din 1962, când Uniunea Sovietică a instalat rachete nucleare în Cuba, iar omenirea s-a aflat la un pas de un război atomic. În prezent, afirmă el, un astfel de conflict este "destul de probabil", însă nu sunt şanse să existe un învingător.
Nu este prima oară când Medvedev susţine că sprijinul occidental pentru Ucraina creşte riscul de război nuclear, reaminteşte Reuters.
"Obiectivul nostru este simplu - să eliminăm ameninţarea aderării Ucrainei la NATO. Şi vorm reuşi. Într-un fel sau altul", afirmă fostul prim-ministru şi şef de stat. Rusia consideră că îi este în joc existenţa însăşi, iar cum regula NATO este de a nu primi noi membri angrenaţi în dispute teritoriale, conflictul cu Ucraina ar putea ajunge "permanent", a spus Medvedev, citat de Agerpres.
"Confruntarea va fi foarte lungă şi este prea târziu pentru îmblânzirea recalcitranţilor (adică a noastră). Confruntarea va dura decenii", este concluzia lui Medvedev, care are în vedere divergenţele acute legate de Ucraina, de viitorul omenirii şi de ordinea mondială.