Cel mai apreciat neurochirurg din România, profesorul Vlad Ciurea a explicat care este cel mai toxic aliment pentru creier, dar și ficat, dar și ce ar trebui să includem zilnic în alimentație pentru a ne menține creierul sănătos.
Cel mai TOXIC aliment pentru organism - atacă puternic creierul și ficatul
„Carnea asta roșie, tare, vă dați seama că este toxică. Nu numai pentru creier, dar și pentru ficat, și pentru organism. Nu poți digera totul.
Și să nu uităm că al doilea creier al organismului este în intestin. De aceea noi trebuie să gândim foarte bine ce se întâmplă în partea de jos a corpului, deoarece intestinul acesta trebuie să funcționeze. A funcționat intestinul, este minunat!
Dacă mergem mai departe cu ceea ce ne trebuie nouă, am spus de mișcare, ne trebuie un aer cât mai curat. Nu știu de ce dar noi parcă suntem împotriva noastră. Noi facem poluare. De ce facem poluare? Parcă noi nu am avea copii. Toate distrug sănătatea copiilor noștri”, a explicat profesorul Vlad Ciurea într-un podcast, potrivit doctorulzilei.ro.
Care sunt cele mai iubite alimente de creierul uman
„Nu trebuie să lipsească fructele, nucile, semințele de dovleac. Ceapa, usturoiul, busuiocul, pătrunjelul împing procesele cerebrale. Este foarte interesant. (...)
Creierul are un avantaj pe care noi nu-l luăm în considerație. Trebuie să-i dăm apă.
El înghite foarte multă apă, de aceea eu pledez să se bea doi litri de apă pe zi, nu atât pentru burtică, ci pentru creier.
Și apa este 78% din creier. El plutește, mai mult sau mai puțin, și atunci trebuie să-i dau apă în continuu”, a mai spus medicul Vlad Ciurea.
Alimentul-surpriză benefic pentru sănătatea întregului organism
„Este dovedit că usturoiul curăță vasele. Am un prieten din comunitate care mănâncă usturoi așa cum mâncăm noi semințe și spune că este pentru sănătate foarte bine!”, a mai dezvăluit medicul neurochirurg.