Irinel Popescu, fost șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (ianuarie — decembrie 2009), este urmărit penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, alături de alte persoane din conducerea CNAS, într-un dosar în care s-a reținut un prejudiciu de peste 16 milioane de euro.
În dosar este urmărit penal și fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) (februarie 2007 — ianuarie 2009), Vasile Ciurchea.
Potrivit DNA, în perioada 2007 — 2009, între CNAS și HP România SRL au fost încheiate mai multe acte adiționale la un contract de informatizare a instituției, prin care au fost achiziționate servicii suplimentare de asistență tehnică și instruire on-site pentru Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) și pentru softul care asigură planificarea resurselor (ERP) la prețuri supraevaluate, respectiv la valori de 804 euro/zi-om în cazul a două dintre actele adiționale acte și de 760/zi-om, în cazul unui alt act adițional, dintre cele care fac obiectul dosarului.
DNA precizează că din probele administrate a rezultat că aceste acte adiționale au fost încheiate în următoarele condiții: fără să se aplice o procedură de achiziție conform legii; CNAS a acceptat propunerile SC HP România fără o analiză proprie a necesarului și a prețului ofertat, fără o negociere reală și fără o fundamentare a tarifului din partea furnizorului; ofertele firmei nu au fost analizate în cadrul Comisiei de negociere/ de analiză și evaluare tehnico-economică de optimizare a SIUI; aceste servicii au fost subcontractate până la prestatorii direcți, la prețuri din ce în ce mai mici, astfel încât pentru serviciile efectiv efectuate prestatorii au încasat cel mult 200 de euro/zi-om.