Decizia va fi comunicată unui complet de judecători de la Curtea de Apel București în vederea confiscării banilor, potrivit Agerpres.
"Admite sesizarea ANI. Dispune trimiterea cauzei la Secția a VIII-a Contencios Administrativ a Curții de Apel București în vederea confiscării sumelor de 3.595.333 euro și 414.000 USD de la persoana cercetată", se arată în hotărârea Comisiei de verificare a averilor.
În septembrie 2008, ANI a sesizat Curtea de Apel București cu privire la Șerban Brădișteanu, șeful Secției de chirurgie cardiacă de la Spitalul Floreasca, în vederea confiscării sumelor de 3.595.333 euro și de 500.000 dolari, sume care ar fi fost obținute în mod nejustificat în perioada 2000 — 2004, când acesta a deținut funcția de senator.
Tot atunci, ANI a constatat și existența conflictului de interese în ceea ce privește achiziționarea unor echipamente medicale, procedură în cadrul căreia Șerban Brădișteanu a deținut calitatea de președinte al Comisiei de licitație.
"Din verificarea documentelor anexate sesizării, a declarațiilor de avere ale domnului Brădișteanu Șerban Alexandru, precum și a documentelor suplimentare solicitate instituțiilor competente de către inspectorul de integritate, s-a constatat o diferență vădită, nejustificată, între averea dobândită și veniturile realizate în mod legal de către persoana în cauză", mai declara atunci ANI.
Sesizarea ANI are legătură cu dosarul penal în care Șerban Brădișteanu a fost judecat pentru abuz în serviciu și luare de mită, cu privire la achiziționarea de aparatură medicală pentru penitenciare. Medicul era acuzat de DNA că ar fi primit mită aproape patru milioane de euro de la o firmă ce distribuia produse medicale, în schimbul trucării unor licitații. În schimb, medicul ar fi primit în conturile unei firme offshore sumele de 500.000 dolari și 3.595.333 euro.
În aprilie 2015, Șerban Brădișteanu a fost achitat definitiv de aceste acuzații, însă ANI a arătat că el nu poate justifica sumele obținute prin veniturile declarate.
Tot în 2015, Brădişteanu a fost condamnat de instanţa supremă la un an de închisoare cu suspendare, pentru favorizarea infractorului, el fiind acuzat că l-a ajutat pe Adrian Năstase să îşi întârzie executarea pedepsei în dosarul „Trofeul Calităţii”, după tentativa de sinucidere.