Imbri a subliniat că era de așteptat ca numărul infectărilor să crească după revenirea oamenilor din concediu, redeschiderea școlilor și reluarea activităților.
”S-au terminat și concediile, iar lumea nu se mai ferește de testare, pentru că înainte de a pleca în concedii se cam fereau și spuneau: lasă, că poate apuc să plec în concediu și nu mă testez, că, dacă mă găsesc pozitiv, risc să îmi strice concediul.
Acum este final de concediu, lumea s-a întors masiv, împreuna cu copiii, au dat unii de alții, bucuria de prin birouri și prin instituții a crescut destul de mult, protecția a scăzut foarte mult, ca atare era de așteptat”, a explicat medicul.
Managerul Institutului ”Victor Babeș” a transmis că primul semn de îngrijorare atât pentru cetățeni, cât și pentru autorități va fi când vom raporta peste 2.000 de noi cazuri de Covid-19 trei zile consecutiv.
”Dacă apar trei zile la rând, atunci începem să ne gândim la faptul că e o alarmă. Nu intrăm încă în starea de foc, dar este o alarmă. Trebuie să fim prudenți. Cei care coordonează sistemul de sănătate va trebui să se gândească la planurile de extindere a zonei COVID, a zonei de internare și există spitale care pot să intre în acțiune.
Sigur că dereglăm activitatea pe alte planuri, dar dacă va fi nevoie. Cred că asta se va întâmpla”, a mai spus Imbri, citat de ziare.com