„Avem o scădere a numărului de cazuri diagnosticate, dar ne explicăm ceea ce se întâmplă în Terapie Intensivă și în ceea ce privește mortalitatea pentru că există un decalaj. Dacă astăzi în Terapie Intensivă avem pacienții de acum două săptămâni, cei care își pierd viața astăzi sunt pacienții diagnosticați în urmă cu cinci-șase săptămâni. Acest decalaj va face ca și în perioada următoare să avem o creștere a numărului de cazuri din Terapie Intensivă și, din păcate, și a mortalității.
Abia în momentul în care scăderea numărului de cazuri zilnice se va menține o perioadă de cel puțin o lună, o lună și jumătate, vom înregistra scăderi în Terapie Intensivă sau în ceea ce privește numărul de persoane decedate”, a declarat dr. Radu Țincu.