„Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș se confruntă în prezent cu aproximativ 300 de cazuri de gripă pe zi, un număr aproape comparabil cu cel din perioada de vârf a pandemiei. Adrian Marinescu a evidențiai, în schimb, un aspect foarte important care face diferența dintre gravitatea celor două situații. Cele mai multe dintre persoanele care se prezintă la spital cu gripă au forme ușoare, nu forme severe de boală, așa cum erau cele din pandemie. Acesta susține că doar 15% dintre cazuri au nevoie de spitalizare.
În mod clar adresabilitatea a crescut. Avem în 24 de ore cam 300 de cazuri, strict la camera de gardă. Asta înseamnă gripă, infecții cu SARS-COV-2. Înseamnă un număr practic dublu față de ce era acum câteva luni, înainte de sezonul rece. Este cam același număr pe care-l avem și în vârf de pandemie, dar este o diferență importantă. Cel mai mult dintre prezentări nu înseamnă forme severe. Aici e marea diferență față de ce era la început de pandemie. Undeva între 10%, maxim 15%, au nevoie să fie internați. Pentru că, fie sunt persoane care trebuie să fie monitorizare, fie au într-adevăr forme severe. N-aș spune că situația este critică în camerele de gardă, aș spune că e complicată”, a spus medicul, la un post TV.
Despre noua tulpină de covid, Adrian Marinescu a explicat: „Eu cred că nu este îngrijorătoare. E logic ca un virus care e de mult timp în circulație să sufere mutații, să fie diverse variante. Vorbim de acest Kraken, dar nu există elemente care să-mi spună că vorbim despre agresivitate sau de o virulență sporită. Nu e un motiv care să mă facă să mă gândesc că voi avea situații complicate ca la început de pandemie. Sunt multe cazuri și trebuie prudență. Din punctul meu de vedere, gripa, în momentul de față, este mult mai mai de temut în raport chiar cu varianta nouă, dacă mă uit la complicații, la riscuri”.
Reamintim că recent, la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, s-a înregistrat primul caz de pacient cu tripla infecție virală: gripă, covid și virus sincitial respirtor.