Medicii români au constatat că o anumită substanţă folosită în mod obişnuit la anestezii sporeşte calitatea transplanturilor de organe şi reduce riscurile de respingere din partea organismului primitor, notează agenţia chineză de presă Xinhua.
Cercetările au avut loc în Spitalul Judeţean Timiş, unde s-a putut observa că, inoculată la timp, substanţa poate prelungi viaţa organelor transplantate.
Este pentru prima dată în lume când este examinat rolul anestezicelor asupra organelor ce urmează a fi prelevate în vederea transplanturilor. Cercetările medicilor români contrazic o convingere mai veche a lumii medicale privind efectele negative ale analgezicelor.
Pentru descoperirea lor, care ar putea revoluţiona practica transplanturilor, medicii din Timişoara vor primi o sumă de peste trei milioane de euro, în cadrul unui program european destinat dezvoltării cercetărilor medicale în România.