Beatrice Mahler subliniază că e nevoie să li se acorde o mai are atenţie acestor pacienţi, care ar trebui să fie văzuţi perioadic de un medic pneumolog. Odată cu creşterea numărului de persoane dignosticate cu coronavirus a crescut şi numărul celor care, deşi s-au vindecat, au rămas cu sechele, spune aceasta. Ea susţine că recuperarea pulmonară nu este imposibilă, dar se face în timp şi este importantă vizita la periodică la pneumolog.
În România, sunt asigurate toate condiţiile pentru recuperarea după COVID-19, ba chiar, spre deosebire de alte ţări, avem avantajul staţiunilor balneoclimaterice de care ar trebui să profităm, mai spune Beatrice Mahler.
Aceasta susţine că vom putea evita un al doilea val al pandemiei de coronavirus în România doar dacă toţi vom înţelege cât de important este să respectăm regulile de protecţie.