Un studiu care a cuprins 10.000 de copii cu aceaste vârste a arătat că 67% din aceştia nu au fost capabili să atingă targetul vârstei lor la alergat, sărit şi aruncarea şi prinderea mingiei, în timp ce un sfert dintre ei s-au situat mult sub nivelul recomandat de medici, scrie telegraph.co.uk.
Astfel, se ridică mari semne de întrebare privind condiţia fizică pe care copiii o au, în ziua de astăzi.
Asociaţia "Fit For Sport", care a condus testele, a precizat că rezultatele studiului indică faptul că părinţii şi şcolile ar trebui să se implice mai mult în activitatea fizică a copiilor, acest lucru fiind necesar pentru o dezvoltare sănătoasă.
Medicii recomandă copiilor să facă, în fiecare zi, minimum 60 de minute de sport. Raportul mai arată că doar 21% dintre băieţi şi 16% dintre fete depăşesc o oră de exerciţii fizice, zilnic.
Cele mai proaste rezultate au fost înregistrate la alergat, fapt care nu indică doar că mulţi copii fac prea puţin efort fizic, ci şi faptul că eu nu reuşesc să aibă o activitate fizică intensă fără ca respitaţia şi bătăile inimilor lor să se accelereze prea mult.
În acelaşi timp, copiii nu au dat dovadă că ar avea prea multă rezistenţă musculară sau coordonare a mişcărilor.