Continuarea aplicării taxei clawback în forma actuală poate duce şi la distrugerea capacităţilor de producţie farmaceutică din România, care sunt exclusiv producătoare de medicamente generice, arată APMGR.
"Se vorbeşte atât de mult şi emoţional de atât de necesara actualizare a listei de medicamente compensate, încât s-a uitat de problema mult mai gravă a lipsei accesului la medicamentele de bază, cele folosite zi de zi de bolnavi. Iar soluţia la această problemă există şi poate fi aplicată imediat: dacă pentru actualizarea listei guvernul trebuie să găsească finanţarea necesară, pentru asigurarea accesului la medicamentele cu preţ accesibil nu trebuie decât să implementeze imediat soluţia calculului diferenţiat al taxei clawback", a declarat preşedintele APMGR, Dragoş Damian.
APMGR a propus deja autorităţilor o soluţie pentru calculul diferenţiat, bazată pe introducerea unei proporţii de maximum 65% în calculul procentului "p" din formula clawback: această soluţie a fost agreată de CNAS şi acceptată de Ministerul de Finanţe ca fiind neutră din punct de vedere bugetar, potrivit sursei citate. Un calcul diferenţiat pentru medicamentele cu preţ accesibil, care sunt în majoritate medicamente generice, ar afecta pozitiv două treimi din tratamentele utilizate în prezent în România, care tratează cele mai vulnerabile categorii sociale, respectiv medicamentele pentru afecţiuni cardiovasculare, reumatice, ale aparatului respirator, precum şi antibioticele la preţuri accesibile.
"Probabil că am putea evita astfel dispariţia de pe piaţă a unor medicamente care, datorită poverii fiscale, ajung să aibă costuri de producţie cu mult mai mari decât valoarea la care pot fi comercializate", a spus Damian. APMGR susţine că încurajarea consumului de medicamente generice rămâne singura soluţie realistă de asigurare a accesului la tratament al tuturor pacienţilor, în condiţii de menţinere sub control a costurilor publice. În acest sens, APMGR solicită autorităţilor să considere, pe termen mediu, excluderea producătorilor de medicamente generice de la plata taxei clawback. În acest sens, măsura introducerii calculului diferenţiat al taxei clawback pentru medicamentele generice trebuie privită ca o măsură tranzitorie.
APMGR continuă să susţină actualizarea periodică a listei de medicamente compensate, dar atrage atenţia că finanţarea acesteia exclusiv prin taxa clawback este nerealistă şi ar putea crea probleme majore în ceea ce priveşte accesul populaţiei la tratamentele de bază. În acest sens, APMGR continuă să susţină alocarea de fonduri suplimentare pentru finanţarea introducerii de medicamente noi pe lista de medicamente compensate şi salută inițiativa autorităţilor de a înfiinţa noi organisme specializate care să studieze eficienţa terapeutică şi economică a noilor tratamente. Pe de altă parte, APMGR face un apel la reţinere şi responsabilitate în comunicarea publică referitoare la efectele miraculoase pe care actualizarea listei de medicamente compensate le-ar avea asupra pacienţilor în suferinţă.
APMGR reprezintă principalele companii producătoare de medicamente generice din România: Actavis, AC Helcor, B. Braun Pharmaceuticals, Biofarm, Dr. Reddy's, Egis, Fresenius Kabi, Gedeon Richter, Glenmark Pharmaceuticals, Infomed Fluids, Krka, Labormed, Magistra CC, Medochemie, Sandoz, Terapia-Ranbaxy, Teva şi Zentiva.