Cei mai afectaţi de măsura ar urma să fie pacienţii cu boli cardiovasculare, afecţiuni neurologice şi oncologice, mai ales că 55 dintre medicamentele care pot dispărea au alternative limitate pe piaţă.
Pradoxul vine din faptul că preşedintele PSD Liviu Dragnea îi cerea la jumătatea anului trecut fostului ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu să dea imediat un ordin care să permită micşorarea preţului la medicamente. Acum partidul aflat la guvernare, prin vocea şefului de la sanatate, Florian Bodog, nu mai e aşa de categoric.
,,Nu este în interesul guvernului să ieftinim medicamentele și şă să dispară de pe piaţă sau să plece la exportul paralel", a declarat recent ministrul Sănătăţii. În plus, acesta a menţionat că reducerea preţurilor este prevăzută într-o singură tranşă.
Altul era discursul în 2016. Social democraţii au lansat chiar şi o petiţie anul trecut prin care susţineau ieftinirea medicamentelor cu 35%. Ideea se află şi în programul de guvernare al social democraţilor.
Potrivit unei analize recente, 123 de medicamente ar putea să dispară de pe piaţă, prin reducerea cu 35% a preţului medicamentelor inovative care ies de sub protecţia brevetului. Proiectul o să rămână în dezbatere publică până la data de 8 martie.