Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2011-2014, Csiki Csongor a primit bani, în cuantum de 1.330 lei, și bunuri alimentare în cuantum de 203 lei, cu ocazia efectuării a 39 de consultații în incinta cabinetelor din Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc și Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc (minim 50 lei pe pacient, în schimbul eliberării unei rețete periodice sau a efectuării unei consultații).
"La data de 7 iulie 2014, acesta a primit, de la un număr de 13 bolnavi, bani în numerar, în valoare totală de 810 lei și bunuri alimentare, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante. În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului, asupra sumelor de 2.110 lei, 600 USD și 200 Euro, ridicate cu ocazia percheziției domiciliare de la inculpatul Csiki Csongor", se mai arată în comunicat.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Harghita, cu propunere de menținere a măsurilor preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Mai multe pe Agerpres.