„Doar câteva zile ne mai despart de sărbătorile de iarnă (...) Este o perioadă grea, şi e greu să ne abţinem de la nişte obiceiuri, vizite, tradiţii... Doar că, gândiţi-vă, mai important este să rămânem sănătoşi, să trecem peste pandemia asta. Sărbători vor mai fi şi ar fi păcat ca la anul, la masa de Crăciun, să fie cu o farfurie mai puţin, doar pentru că <<ne-am săturat>> de restricţii”, a scris medicul, joi seară, pe Facebook.
Medicul afirmă că, dacă acum un an părea că mor doar cei în vârstă, cu alte boli, ”acum e un fel de ruletă rusească, unde oricine este expus la acest risc”.
„Vom trece peste pandemia asta, dar până atunci nu merită să-ţi rişti viaţa pentru nimic în lumea asta, mai bine respectăm nişte reguli simple decât să ajungem cu o sondă în gât sau şi mai tragic <<ambalaţi>> într-un sac negru. Eu vă doresc şi îmi doresc sărbători liniştite, cu multă sănătate”, a mai transmis medicul.
Situaţia epidemiologică este bună în această perioadă în România, majoritatea localităţilor având o incidenţă mică a numărului de cazuri de coronavirus.
Au fost, însă, confirmate deja 11 cazuri de infectare cu varianta OMICRON, extrem de contagioasă, iar autorităţile se aşteaptă la cel de-a cincilea val al pandemiei.