„Gata, a venit, în câteva săptămâni nici nu o să știm cum ne cheamă. Va fi haos. Pregătiți nu suntem. Măsuri nu suntem în stare să luăm. Singurul lucru pe care îl știm este să urlăm în numele libertății", a scris, pe Facebook, medicul de familie Egri Eduard din Sibiu.
Bilanț coronavirus 28 decembrie
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.144 de cazuri.
Până marţi, 28 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.804.455 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.964 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.144 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 57 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 58.642 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 27.12.2021 (10:00) – 28.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 67 de decese (34 bărbați și 33 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.