Specialistul a relatat o parte din evenimentele prin care a trecut în secția ATI și le-a recomandat românilor să se vaccineze și, astfel, să rămână în viață.
Medicul ATI susține că în 2021, în fiecare zi a văzut moartea în jurul său.
„Am avut parte de realizări, dar a fost un an în care am văzut moartea în jurul meu, în fiecare zi! Din păcate, s-au pierdut vieți care puteau fi salvate, soluția existentă fiind vaccinarea, care rămâne sigurul scut eficient pentru a ne proteja. Au câștigat frica și neîncrederea în evoluție și progres", a scris Amin Zahra pe Facebook.
Dr. Amin Zahra mai spune că în 2021 a trecut prin numeroase evenimente care l-au impresionat.
„Mi-a rămas în minte o doamnă în vârstă de 70 și ceva de ani care m-a sunat să mă întrebe de soțul ei, iar la final mi-a zis: <<Știu că este în comă, dar vă rog să-i spuneți că îl iubesc, de 52 de ani trăim împreună. Nu ne-am despărțit nicio zi, iar acum, când el suferă eu nu pot să fiu lângă el>>".
Medicul ATI le recomandă românilor să se vaccineze.
„Oameni buni, nu știu ce argumente aveți ca să nu vă vaccinați, însă eu vă pot da 100 ca să o faceți, iar cel mai important este să rămâneți în viață alături de cei dragi", este sfatul medicului ATI.