Decizia conducerii Direcției Județene de Sport de a anula un meci în favoarea unui concert de manele, a stârnit revolta sportivilor, dar și a autorităților locale.
În apărarea sa, Emil Ionescu, șeful Direcției de Sport spune că directorul Clubului Sportiv Municipal, știa și a fost de acord cu mutarea.
Emil Ionescu, șeful Direcției de Sport Constanța: „S-a știut de la bun început de muzica live. Propunerea a fost de comun acord cu dl Talpes, de mutare a meciului”.
Primăria Municipiului a cerut oficial președintei Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, să demită conducerea Direcției Județene de Sport Constanța.