În motivarea Curţii Supreme se arată că, deşi Radu Mazăre este urmărit penal pentru că ar fi primit, cu ajutorul apropiatului său, Sorin Strutinsky, 7 milioane de euro mită pentru a da contractul de salubritate al oraşului Constanţa unei anumite firme: "Nu există probe din care să rezulte că ANRMAP a procedat la sancţionarea contravenţională a Primăriei Municipiului Constanţa pentru încălcarea vreunei dispoziții legale în procedura de achiziție publică ce face obiectul acuzației penale de față. Nu se poate considera că a fost încălcat principiul transparenței atribuirii contractelor. (...) A înștiințat ofertanții asupra condițiilor de desfășurare a achiziției publice. În ceea ce privește principiile nediscriminării și a tratamentului egal, încălcarea acestora – chiar dacă s-ar fi produs – nu poate conduce la calificarea faptei ca având natură penală, ci, cel mult, ar atrage răspunderea contravențională a celui răspunzător".
Procurorii au mai pus pe masa judecătorilor şi alte acuzaţii de luare de mită. Anchetatorii susţin că Radu Mazăre ar fi luat, prin intermediul apropiatului său Sorin Strutinsky, un milion de euro de la afaceriştii Arpad Paszkany şi Vasile Ciorca, pentru a emite mai repede actele de urbanism ale unui nou mall din Constanţa.